Smoking finally pays off!

De pe 4 iulie tot trimit coduri prin sms la noua campanie de la Marlboro. Am adunat ceva hârtii prin portofel.Chiar mi-a spus într-o zi un coleg de la birou că e foarte “gras” portofelul meu. Şi i-am arătat că e plin de cupoane Marlboro. Dezamăgirea a fost pe măsură. Şi astăzi dimineaţă s-a întâmplat minunea: m-au sunat să-mi spună că am câştigat un sistem audio portabil. Nu am nici cea mai vagă idee ce e ăla, însă cu siguranţă am să-l folosesc. Niciodată nu am câştigat nimic la promoţii din astea. Şi chiar vorbeam cu mama şi-i ziceam că dacă am să câştig marele premiu (una din cele 12 călătorii la cursa de Formula 1 din Abu Dhabi) i-l dau ei, având în vedere că abonamentul meu la Orange este pe numele ei, şi am supraîncărcat factura cu zecile de sms-uri trimise. Ştiu, mare parte din voi nu credeţi… Dar aşa cum zice Rachel într-unul din episoadele din Friends, despre loterie: “Someone’s gotta win, and it might as well be me!”

Aşa că… Kudos for Marlboro! Ştiam eu că sunt cele mai bune ţigări! (în cazul în care prin “bune” se înţelege cancer, răguşeală, bani arşi şi dependenţă)

Când vrei să nu mai vrei….

Cu cât te forţezi mai mult să uiţi ceva anume, cu atât mai adânc îţi întipăreşti in minte acea imagine. Şi timpul nu şterge, nu vindecă şi nu ajută. El doar păleşte culorile, face din amintiri vii filme fotografice sepia, care-ţi rămân imprimate în memorie ca un tatuaj urât din tinereţe, pe care nu-l poti şterge. Şi e trist, e trist să vezi oameni care cândva au iubit, şi astăzi din infatuare şi egoism pot spune că au uitat. E uman, şi mai presus de orice e nobil, să poţi să spui că ai iubit cândva şi-ai suferit. Să accepţi suferinţa, să ţi-o modelezi şi să înveţi să trăieşti cu ea, e cu totul altă poveste.

Urăsc falsitatea şi minciuna. Tocmai pentru că nu de puţine ori le-am îmbrăţişat. Şi m-au trădat şi m-au lasat mai pustie decât orice durere.

Există o linişte nemaipomenită. Şi ea nu vine din confortul psihic autoimpus. Vine din acceptare. Vine din puterea de-a merge mai departe. Vine din tine. Vine din golul cu care te-ai pricopsit fără să vrei, dar cu care ai învăţat să trăieşti, ştiind că nu vei reuşi să-l umpli niciodată. Vine din acordul mutual pe care-l faci cu timpul: te las să mă imbătrâneşti, dacă-mi păstrezi amintirile. Pentru că nu vrei cu adevărat să uiţi – ne hrănim cu fostele dureri, sugem cu putere din ele, până obosim şi le acceptăm. Dar niciodată nu le uităm.

“Nothing fixes a thing so intensely in the memory as the wish to forget it.” – Michel de Montaigne

Bancuri pentru toate femeile

*** este inutil să vă spun că toxica e în zodia peşti ***

*** aştept să-mi spuneţi în ce zodii sunteţi voi ***

O femeie berbec îi spune prietenei ei: dragă, mi se pare foarte ciudat ce se întâmplă – de fiecare dată când cunosc un bărbat mai calumea, aflu fie că e el însurat, fie că sunt eu măritată.

La un an după ce s-a căsătorit cu o femeie taur, un bărbat intră în dormitor ţinând în mână un pahar cu apă şi 2 pastile de Nurofen. “Ce-i cu pastilele alea?”, întreabă ea. “Sunt pentru durerea ta de cap.”, răspunde el. “Dar nu mă doare capul.” – “Aaaa-ha! Te-am prins!”

O femeie gemeni este invitată la dans: domnişoară, se poate? Ea răspunde: da, sigur, dar mai întâi hai să dansăm, totuşi.

O femeie rac este abordată la o petrecere: domnişoară, dansezi? Ea răspunde: da, dar mai întâi s-o întreb pe mama. Tânărul replică: bine, şi întreab-o şi dacă putem să facem sex, ca să nu faci 2 drumuri.

O femeie leu îi spune prietenului ei cel mai bun: să ştii, când mă voi mărita, mulţi bărbaţi vor suferi. El îi răspunde: păi de ce, cu câţi ai de gând să te măriţi?

O femeie fecioară, la plajă, este abordată de un bărbat: ştii care este diferenţa dintre bărbaţi şi femei? Ea îi răspunde: da – când pleacă prietenul meu în apă, îţi arăt. Individul aşteaptă cu sufletul la gură. După 2 minute, femeia ridică prosopul şi îi zice: uite, noi avem slip roz, al vostru e albastru.

După o ceartă între o femeie balanţă şi iubitul ei, acesta pleacă supărat, şi trântind uşa în urma lui îi spune: şi să ştii că nici măcar nu eşti bună la pat! După vreo oră, mustrat de conştiinţă, o sună: ce faci iubita? “Uite sunt în pat.”, îi răspunde ea. “Dar ce faci în pat de la ora asta?”, o întreabă mirat. “Uite, cer şi-o a doua opinie.”

O femeie scorpion, proaspăt căsătorită, îi spune prietenei ei: cred că vreau să-mi omor bărbatul, dar nu ştiu cum. Prietena îi sugerează să facă mult sex cu el, şi astfel o să-l epuizeze până la moarte. După o lună, se întâlnesc iar. Scorpioanca arăta jalnic, iar soţul ei radia. Prietena o întreabă: dar ce ai dragă de arăţi aşa de rău? “Eu? Uită-te la prostul ăsta, nici nu ştie că e pe moarte!”

O femeie săgetător este întrebată de soţul ei: “mi-ai simţit lipsa azi-noapte?” Şi primeşte răspunsul: cum, n-ai dormit acasă?

O femeie capricorn urmează să primească o moştenire substanţială şi discută cu prietena ei despre acest aspect. “În sfârşit nu va mai trebui să faci sex cu soţul tău ca să-ţi cumpere rochii!”, îi spune prietena cu invidie. “Da, voi putea să plătesc pe cineva să facă asta!”

O femeie vărsător discută cu prietena ei. Aceasta îşi face în sfârşit curaj şi îi spune “Să ştii că soţul tău te înşeală!”. Vărsătoarea răspunde calmă: “Ah, dar ştiu asta demult dragă. Ştiu cu cine, ştiu unde, ştiu de ce… însă nu prea ştiu cu ce!”

În timp ce soţul este plecat în delegaţie, o femeie peşti îşi cheamă nişte prieteni acasă. Sticlele se golesc una câte una, hainele dispar, muzica e dată la maxim. Deodată de deschide uşa de la intrare şi intră soţul în casă. Cu ultimele puteri, peştoaica se acoperă cu o cămaşă aruncată pe jos şi spune: “Hai, acum iar începem… gelozii, suspiciuni…”.

Câteva regrete…

Lara Fabian este motivul pentru care îmi pare rău că am ales să învăţ engleza şi nu franceza.

 

I am sick

I don’t dream anymore, i don’t smoke anymore
I don’t have a history anymore
I am dirty without you
I am ugly without you
I am like an orphan in a dormitory

I don’t feel like living in my life
My life stops when you leave
I don’t have a life anymore and even my bed
Turns into a platform (of a station)
When you go away

I am sick
Completely sick
Like when my mother went out in the evening
And that she left me alone with my despair

I am ill, fully sick
You come, one never knows when
You leave again, one never knows where
And it will be soon two years
Since you didn’t give a damn.

Like to a rock
Like to a sin
I am locked on to you
I am tired, I am exhausted
To pretend being happy when they are here

I drink every night
But all whisky
For me, they have the same taste
And all the boats carry your flag
I don’t know anymore where to go, you are everywhere

I am sick
Completely sick
I pour my blood in your body
And i am like a dead bird when you sleep

I am sick
Perfectly sick
You have deprived me of all my songs
You have drained me of all my words
And I have the heart completely sick
Though i had talent before having your skin

This love is killing me
If this goes on, i’ll die alone with me
Near my radio, like an idiot kid
Listening to my own voice singing

I am sick
Completely sick
Like when my mother went out in the evening
And that she left me alone with my despair

I am sick
This it is, i am sick
You have deprived me of all my songs
You have drained me of all my words
And I have the heart completely sick
Surrounded by barricades
Listen! I am sick

 

Igor Krutoi este motivul pentru care regret c-am ales să învăţ să cânt la chitara şi nu la pian.

Sunt completă.

Săptămâna trecută mi-am închiriat sufletul pentru o amintire. Am păşit cu spatele drept în locul unde ultima dată mi-am abandonat câţiva ani din tinereţe, cu jurământ de ‘nu-mă-mai-întorc-în-veci’. Câteva lucruri se schimbaseră, însă pereţii încă mocneau de râsete, icnete şi adio-uri.  Acum eram doi străini, care împărţeau degajaţi aceeaşi cuvertură cu model leopard, în încercarea de-a părea mai reci decât erau. După mult timp, golul acela imens se închistase într-un simplu “două săptămâni”. Aveam lumea la picioare şi nici măcar cerul nu-mi era limita. O mare de posibilităţi se deschise dintr-o dată, însă m-am trezit prizonieră în propria mea etică morală.

Mă zbăteam în frică şi nebunie. Şi aş fi vrut ca măcar pentru o clipă să uit că sunt cine sunt, să uit imensa muncă depusă în procesul de extirpare a ceea ce numeam cândva “rugina sufletului meu”.

Uitasem multe lucruri, însă toate au năvălit prin geamul mare, ca o ploaie caldă de vară, umedă, liniştită şi comodă. Le-am luat ca atare, fără să le judec prea mult, fără să dau formă cancerului ce-mi sfârteca măruntaiele în năvala de şoapte, priviri şi atingeri, încuiate cu o cheie ce-o aruncasem de mult într-un sertar suspendat.

Să vrei să fii ce-ai fost cândva, dar ştiind ce ştii acum. Mulţi şi-o doresc. Eu însă mă curăţasem în sfârşit de orice urmă de regret, de orice îndoială. Suntem ceea ce suntem tocmai pentru că am fost ceea ce am fost. Şi ştiind ce ştim acum, n-ar fi făcut nicio diferenţă.

Fără păreri de rău sau întrebări, m-am ridicat şi-am spus calm “trebuie să plec”. Şi, poate pentru prima dată, am ieşit cu demnitatea intactă şi orgoliul vindecat din locul unde, cândva, îmi spărsesem sulfetul în mii de bucăţi.

Înainte să ies pe uşă, mi-am “achitat” sufletul într-un sărut uscat şi-o privire pe furiş, l-am potrivit bine în buzunar şi-am coborât scările cu spatele la fel de drept ca atunci când am intrat.

Sunt completă.